Când grijile devin prea mari

Există persoane care sunt mai anxioase din fire. Eu sunt una dintre ele.

Pentru mine, anxietatea înseamnă perioade în care îmi fac foarte multe griji, mă frământ și îmi este teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla. Dacă îi dai frâu liber, această stare te poate învălui și te poate face prizonierul ei, mai ales dacă ai o imaginație bogată și încerci să găsești o rezolvare pentru cel mai rău scenariu posibil.

Cum mă susțin eu în astfel de momente?

Desigur, ședințele cu terapeutul sunt de mare ajutor, pentru că oferă un spațiu sigur în care poți explora ceea ce trăiești. Dar atunci când acest lucru nu este posibil, încerc să încetinesc ritmul și să urmez câțiva pași. Eu îi spun formula mea de "slow motion".

Din perspectiva Gestalt, scopul nu este să scăpăm de anxietate cu orice preț, ci să înțelegem ce ne spune această stare despre noi. De multe ori, anxietatea apare la granița dintre prezent și viitor, atunci când mintea anticipează ceea ce s-ar putea întâmpla. Cu cât reușim să revenim în contact cu experiența prezentă și cu ceea ce putem face aici și acum, cu atât avem mai multe șanse să nu fim conduși de ea.

1. Observ starea mea și îmi dau seama că îmi fac multe griji pentru ceva sau pentru cineva.

2. Îmi recunosc starea. Nu încerc să fug de ea și nici să mă prefac că nu există. Îmi spun simplu: "Da, acum îmi fac multe griji și mă simt neliniștită."

3. Îmi dau voie să mă gândesc la variantele posibile, inclusiv la cel mai rău scenariu. Apoi mă întreb dacă aceste gânduri sunt despre ceea ce se întâmplă acum sau despre ceea ce mi-e teamă că s-ar putea întâmpla.

4. Mă întreb ce pot controla și ce depinde de mine. Fac tot ceea ce îmi stă în putere. Pentru ceea ce nu pot controla, aleg să accept că există limite. Acesta este, poate, cel mai greu pas, dar cu timpul devine mai ușor. Nu putem controla totul și nu putem fi responsabili pentru tot. Uneori lucrurile ies altfel decât ne-am dori, dar pot avea liniștea că am făcut tot ce a depins de mine.

5. Îmi amintesc că nu sunt nici perfectă, nici atotputernică. Nu tot ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă în viață depinde de mine.

6. Am încredere că și persoanele la care țin sunt capabile să se descurce și fără mine. Nu este responsabilitatea mea să le salvez de fiecare dată.

7. Fac o plimbare sau orice altă activitate care mă ajută să-mi mut atenția de la grijile mele către ceea ce fac în acel moment. Mișcarea și contactul cu corpul mă ajută să ies din cercul gândurilor.

8. Încerc să fiu aici și acum. Observ natura din jurul meu, ascult sunetele, simt aerul, mă concentrez pe activitatea pe care o fac. De multe ori, prezentul este mult mai liniștit decât scenariile create de mintea mea.

Anxietatea nu dispare întotdeauna imediat. Dar atunci când o observ, o accept și rămân în contact cu mine și cu realitatea prezentă, ea începe, de multe ori, să-și piardă din putere.

Aceasta nu este o rețetă universală și nici un înlocuitor pentru terapie. Este doar felul în care am învățat eu să am grijă de mine atunci când grijile și frământările devin prea mari.